ANOFM trebuie să-și dezvolte componenta de formare profesională

Potrivit estimărilor din industrie, o corporație din România investește până la 43.665 lei pentru a recruta și integra un singur profesionist IT.

Țara noastră și-a construit în ultimii ani un renume în ceea ce privește industria IT și trebuie să ne asigurăm că ritmul de creștere rămâne constant.

Cea mai mare amenințare la îndeplinirea acestui deziderat rămâne resursa umană. Potrivit acelorași estimări din industrie, până la sfârșitul acestui an, deficitul de programatori și testeri software din România va depăși borna de 40.000 de profesioniști.

ANOFM poate juca un rol decisiv în această zonă. România e sătulă de oportunități ratate și îmi doresc ca, peste câțiva ani, să nu includem în această categorie și industria IT.

Tocmai de aceea insist mult pe zona de formare profesională. Subvențiile și primele oferite de ANOFM rezolvă provocările punctuale de azi. Însă, dezvoltarea zonei de formare profesională nu doar că rezolvă probleme din prezent, dar ne conferă totodată un avantaj important în fața provocărilor din viitor.

De prea mult timp, în țara noastră a domnit politica lui aici și acum, politica intereselor mărunte și pe termen scurt. Avem nevoie de strategii performante gândite pe termen mediu și lung. Doar așa ne putem păstra speranța că viitorul nu ne va prinde, încă o dată, nepregătiți.

Sursă foto: Capital.ro

S-ar putea să vă mai placă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *