Diaspora, acasă! Un ideal cât o țară

În data de 24 ianuarie 1859 a fost desăvârșită prima etapă în crearea statului unitar român, prin unirea Moldovei cu Țara Românească. Astăzi, suntem cu toții datori cu un gând bun pentru cinstirea înaintașilor noștri!

Mai mult decât atât, în prezent, la 161 de ani distanță de la momentul Micii Uniri, generația noastră are șansa de a juca un rol determinant pentru viitorul României. Indiferent că vorbim de putere sau de opoziție, politicienii români trebuie să-și coaguleze eforturile pentru a recupera o altă parte din România și anume a celei care trăiește astăzi în afara granițelor țării.

M-am întâlnit astăzi la Parlament cu reprezentanți ai diasporei cu care am discutat despre necesitățile și condițiile pe care România trebuie să le îndeplinească, pentru a facilita întoarcerea acasă a diasporei.

Printre principalele dorințe ale diasporei românești, enunțate în cadrul Convenției Românilor de Pretutindeni, se numără serviciile publice de calitate, o luptă constantă și neobosită împotriva corupției și o piață a muncii sănătoasă, cu o evoluție predictibilă.

I-am asigurat pe partenerii mei de dialog că ANOFM își dorește să vină în întâmpinarea lor și că, din punct de vedere al pieței muncii, va crea premisele necesare pentru ca aceștia să se poată întoarce acasă.

Discuțiile cu reprezentanții diasporei se alătură discuțiilor avute în ultima perioadă cu antreprenorii români și cu reprezentanții firmelor de resurse umane.

ANOFM poate și trebuie să joace un rol activ în misiunea de repatriere a românilor aflați în afara granițelor.

Mulțumesc reprezentanților diasporei pentru dialogul constructiv avut astăzi!

S-ar putea să vă mai placă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *