PSD a îngenunchiat România în plan politic și economic. Urmează justiția

Liviu Dragnea și PSD au început în plan politic îngenuncherea României. La vârf, în funcțiile cheie, au ajuns cei mai slabi și obedienți oameni. Gafele de limbaj și de protocol au devenit parte din realitatea cotidiană. Nicio bâlbâială nu mai e prea jenantă, nicio greșeală nu mai e prea mare.

După ce au îngenunchiat România din punct de vedere politic, au trecut la îngenuncherea ei economică.  Promisiunile populiste din campanie nu și-au găsit susținere reală. Toate creșterile și pomenile cu care PSD a defilat în campanie au generat un deficit bugetar de aproape 30 miliarde lei. Vistieria statului e secată deja. Așa că statul român a început să se împrumute. În prezent, autoritățile se împrumută de la bănci, în numele nostru, la fel de mult și de agresiv ca în vremea crizei.  Pur și simplu nu mai sunt bani, iar pentru a nu falimenta o țară întreagă, PSD a anunțat că vrea să ia și mai mulți bani de la companii. Ba chiar de la cele mai performante dintre companii. Rezultatul? De două zile, întreaga țară a intrat în haos.

Amatorismul din declarațiile date într-o seară de marți de Eugen Teodorovici au provocat o reacție în lanț, un efect de domino la care puterea privește astăzi impasibilă. S-au jucat cu focul și acum se întreabă de ce arde toată țara.

Declarațiile lui Teodorovici au făcut ca ieri, piața bursieră din România să încheie cea mai neagră zi din istorie, cu o scădere de aproape 12%.  Practic, tot ce au câștigat brokerii într-un an, au pierdut într-o zi. Din același motiv, participanții la fondurile de pensii au pierdut, în doar 24 de ore, peste 300 milioane euro. Camera de Comerț Româno-Germană a criticat planul guvernului, la fel si Camera de Comerț Americană. Au urmat, rând pe rând, reacții critice de la asociația Băncilor, Camera de Industrie și Comerț a României, Bursa de Valori și alte 10 instituții din domeniul financiar. Toată lumea are o singură rugăminte și anume ca legiferarea să fie una predictibilă.

Industriile afectate susțin că taxele suplimentare vor ajunge să fie suportate tot de consumatorul final. Practic, după creșterile și pomenile acordate electoratului, creșteri care au secătuit economia, guvernul ajunge să-și recupereze „investițiile” tot din buzunarul românului de rând.

După ce au reușit să îngenuncheze România în plan politic și economic, pentru PSD a mai rămas un singur hop: justiția. Ordonanța de Urgență pentru amnistie și grațiere așteaptă momentul oportun pentru a fi adoptată. După ce și acest ultim obiectiv va fi îndeplinit, grupul mafiot din guvern și Parlament, de la centru și din teritoriu, va răsufla ușurat. Nu vor mai câștiga următoarele alegeri, dar își vor fi îndeplinit deja toate obiectivele.

S-ar putea să vă mai placă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *